DEZVOLTARE PROFESIONALA SI PERSONALA


inperspectiva.roAnca Coman - Consultant Organizational, Trainer

Cred cu tarie ca oamenii isi pot imbunatati viata

 

De unde pasiunea pentru psihologie, tu absolvind Facultatea de Chimie?

Facultatea de Chimie este atat de departe acum, parca nici n-ar fi fost…Pe vremurile acelea (inceputul anilor 90), psihologia nu era o optiune, cel putin nu pentru mine si cei din jurul meu. Am crescut cu ideea ca sunt buna la mate, fizica si chimie, pentru asta m-am pregatit si Facultatea de Chimie parea o alegere inteleapta. Imi suradea ideea de a fi profesoara, iar fizica si chimia erau niste materii respectabile. Dupa ce am absolvit mi-am dat seama ca imi doresc altceva, desi inca nu stiam ce anume. Cred ca este povestea multor absolventi din acea perioada, in care vremurile si viitorul erau destul de imprevizibile. Am avut primul job intr-un domeniu care avea legatura cu chimia (cercetare in domeniul constructiilor) si am facut un Master la Facultatea de Chimie Industriala. Totusi nimic din ceea ce studiam nu ma facea sa fiu curioasa, sa simt bucurie si implinire. Nu ma atragea sa citesc nimic in domeniu si nu a durat mult pana mi-am dat seama ca imi doresc o schimbare radicala. Asa a aparut optiunea IT-ului, un domeniu in plina dezvoltare care parea, asa cum s-a si dovedit de altfel, de mare viitor. Am facut un curs de programatori si desi mi-au placut multe aspecte, din nou  era ceva care imi lipsea. Lipsea pasiunea, interesul de a studia si a citi, de a ma dezvolta si a invata mai multe. Si imi lipsea, dar de asta mi-am dat seama mai tarziu, interactiunea cu oamenii. Am cautat in continuare un domeniu in care sa lucrez si sa ma simt implinita. Si pe care sa nu mai vreau sa-l schimb. Asa ca m-am inscris la un curs de Inspector Resurse Umane. Acolo am gasit ceea ce cautam, dar intr-un mod surprinzator. Am primit o invitatie la un curs introductiv in ceea ce se numea Analiza Tranzationala. Desi nu stiam ce inseamna am simtit o tresarire in corp si multa curiozitate si interes. Dupa primul curs am vazut ca am gasit ceea ce cautam. Si asa a ramas pana in ziua de azi.

 

 

Cum ai descoperit psihologia si care sunt”ramificatiile” ei in viata de zi cu zi?

Psihologia am descoperit-o dupa Analiza Tranzactionala (AT) care m-a introdus in universul autocunoasterii si al descoperirii oamenilor din jurul meu, fie ei membri ai familiei, prieteni, colegi de serviciu sau cunostinte.  Am fost fascinata de numarul mare de teorii care descriau comportamentul uman si am vrut sa cunosc cat mai multe despre mine si despre relatiile mele. Am vrut sa inteleg oamenii, cu diversele lor atitudini, interese si sisteme de valori. Si sa imbunatatesc multe lucruri in viata mea pe baza acestor cunostinte. Cea mai importanta era relatia cu familia mea, apoi relatiile cu cei din jurul meu, apoi aveam de decis asupra carierei pe care o voi urma si doream sa aduc un plus de bucurie si satisfactie in viata mea. Asa m-am inscris la Facultatea de Psihologie si am intrat in formare in AT in anul 2005, formare care continua si astazi.

 

 

Ce reprezinta Analiza Tranzactionala?

AT este o teorie completa a personalitatii. A fost elaborata in SUA, incepand cu anii ‘50 de catre un psihiatru de origine canadiana, Eric Berne, impreuna cu un grup de psihologi si terapeuti. Ideea de la care a plecat Berne a fost sa creeze o teorie complementara la abordarile terapeutice traditionale, in special psihanaliza, o teorie clara, simpla si usor de aplicat. A facut acest lucru plecand de la studiul comportamentelor observabile ale oamenilor- fapte, vorbe, limbaj corporal etc...

Foarte curand dupa  infiintarea primei asociatii internationale de AT, in 1965, AT s-a dezvoltat  si a capatat anvergura, aplicarea ei depasind repede domeniul psihologiei si extinzandu-se la cel al asistentei sociale (scoli, spitale, inchisori) pentru ca ma apoi sa patrunda in domeniul organizational (ca instrument de analiza a comunicarii, managementului, marketingului s.a.), mai intai in SUA si Japonia si apoi in toata lumea.

In tara noastra ARAT, prima si singura Asociatie Romana de AT a luat fiinta in anul 2000 si numara in prezent un numar de 130 membrii din diverse domenii de activitate (consiliere, educatie, psihoterapie si organizational), fiind acreditata de Asociatia Europeana de AT, EATA. Demersul principal al AT este analizarea comportamentelor, atitudinilor, cuvintelor si reactiilor  noastre psihice si emotionale printr-un set de instrumente, grile analitice diferite ca de exemplu: starile eului, pozitii de viata, sistemul racket, jocuri psihologice, scenarii de viata si altele. Aceste concepte ne ajuta sa tragem concluzii asupa comportamentelor noastre si ale celorlalti si sa le analizam rezultatele. Daca devii constient si intelegi de ce faci ceea ce faci, poti gasi mult mai multe optiuni de a schimba ceea ce nu merge bine si de a-ti imbunatati calitatea vietii. Ceea ce apreciez eu in mod deosebit la AT este faptul ca este un instrument de analiza  care nu ofera retete prestabilite, nu promoveaza un stil de comunicare in detrimentul altuia, nu judeca, nu da solutii la situatii de blocaj, ci te ajuta sa analizezi situatia in toata complexitatea ei, oferindu-ti un set de instrumente. Te lasa pe tine sa iti gasesti optiunile cele mai adecvate si sa faci alegerile care ti se potrivesc cel mai bine, facandu-te astfel responsabil de rezolvarea problemelor care iti apartin.

Filozofia AT se bazeaza pe trei piloni principali:

Toti oamenii sunt OK, in sensul ca au valoare, importanta si demnitate ca persoane.

Toti oamenii au capacitatea de a gandi si de a-si rezolva singuri problemele, cu exceptia cazurilor patologice;

Toti oamenii iau decizii asupra destinului lor si aceste decizii pot fi schimbate.

Cunoscand conceptele, dar mai ales invatand sa le aplic in viata de zi cu zi, viata mea s-a schimbat aproape radical. Acum vreau sa transmit aceste cunostinte mai departe catre oricine doreste sa se cunoasca mai bine si sa devina mai autonom, cu toate beneficiile care decurg din aceasta. In asociatie cu Fundatia Calea Victoriei si Traian Bossenmayer organizez un curs cu tema “Cum ne (re)scriem povestea de viata”, care are la baza cele mai importante concepte din AT. Si vreau sa continui aceasta serie de proiecte prin care cat mai multi oameni si afle despre cum isi pot imbunatati viata folosind AT.

 

 

Stiu ca esti si trainer certificat international in Process Communication Model (PCM). Ce este PCM? Care este povestea ta cu acest model?

PCM este o metoda de a descoperi si intelege atat propria personalitate cat si pe cea a interlocutorilor nostri, un instrument eficient de comunicare si de dezvoltare personala. Doctorul in psihologie american Taibi Kahler a testat, aplicat si dezvoltat aceasta metoda pe parcursul celor 18 ani in care a participat la recrutarea si formarea astronautilor de la NASA.

Pe baza Inventarului Profilului de Personalitate si a unui curs de trei zile modelul permite:

-o intelegere a diferitelor tipuri de personalitate cu perceptiile lor favorite, canalele de comunicare, partile de personalitate, nevoile psihologice si tiparele de stres specifice fiecaruia.

-o reactie adecvata la solicitarile intelocutorilor nostri, pornind de la initierea comunicarii si pana la sincronizarea cu ceea ce spune, simte, crede si gandeste sa faca.

-construirea pe termen lung a unor relatii constructive si eficiente si multe altele

Imi  place acest model pentru ca se bazeaza pe filozofia si pe multe concepte din AT si permite interventii extrem de fine si profunde in tot ceea ce inseamna lucrul cu oamenii.

 

 

Cum iti poate influenta personalitatea prezenta la cursuri, deschiderea catre citit, constientizarea problemelor individuale?

Toate acestea iti pot influenta intreaga viata. Cred cu tarie ca oamenii isi pot imbunatati viata. Aceasta pentru ca am trait-o intai pe pielea mea si pentru ca am cunoscut multi oameni care au reusit acest lucru. Ne putem intelege mai bine pe noi si pe cei din jur, putem sa iesim din tiparele cu care suntem obisnuiti din copilarie si putem sa ne rescriem povestea de viata, aducandu-i un plus de implinire atat in plan personal cat si profesional. Eu am realizat acest lucru facand cunostinta intai cu AT-ul si apoi cu diverse alte metode de dezvoltare personala. Nu cred ca exista metode mai bune si mai putin bune. Poti participa la cursuri, poti citi carti, poti lucra in grupuri sau individual. Orice teorie si orice metoda alegi, cu siguranta te va duce mai aproape de tine si te va ajuta sa te cunosti mai bine. Si eu cred ca aceasta este datoria noastra cea mai mare pentru noi si generatiile viitoare. Este modul in care putem contribui fiecare la crearea unei lumi mai bune, asumandu-ne in primul rand responsabilitatea pentru viata noastra.

 


www.desprecomunicare.ro