PRIMA PAGINA   INTERVIURI   CONTACT

 

 


inperspectiva.ro

 

 


 

STIINTA


Dr. Magda Stavinschi

Director Institutul Astronomic al Academiei Romane 1990-2005

Presedinte Comisia Internationala de Educatie Astronomica 2006-2009

Primele dovezi ale astronomiei in România ar fi sanctuarul dacic de la Sarmizegetusa şi alte sanctuare, care arată că dacii cunosteau foarte bine calendarul

 

 

 

Istoria astronomiei în România

Primele dovezi ale astronomiei in România ar fi sanctuarul dacic de la Sarmizegetusa şi alte sanctuare, care arată că dacii cunosteau foarte bine calendarul şi, ca să urmărească calendarul, trebuiau să urmărească stelele, deci aveau cunostinte destul de bune despre astri. După aceea dovezile cele mai bune le constituie cunoasterea astronomică, dacă putem să spunem aşa, pentru că nu era încă o cunoastere stiintifica. S-au păstrat la mănăstiri, unde erau de fapt centrele noastre de cultură. Erau notate pe cronici, de multe ori pe biblii, pe cărţi sfinte, fenomene cosmice sau meteorologice mai spectaculoase. Primele cercetări astronomice, în sensul modern al cuvântului, sunt mult mai târzii, deşi în 525 Dionisie cel Mic, călugăr născut pe meleagurile Dobrogei, introducea calendarul pe care-l folosim cu toţii, măsurând scurgerea anilor de la naşterea lui Iisus Hristos.

Astronomia propriu-zisă apare însă mult mai târziu. Să amintim, de pildă, doar observatorul astronomic înfiintat la Oradea, între 1445 şi 1465, adică înaintea celui al lui Tycho Brahe, de către episcopul Ian Vitez, cel care va înfiinţa si Universitatea de la Bratislava.

inperspectiva.ro

inperspectiva.roÎncă şi mai târziu, pe la sfarsitul secolului XVII, început de secol XVIII, când Constantin Brâncoveanu îl trimite pe Hrisant Notara, preceptor al fiilor lui, la cele mai bune universităţi din Europa, în asa fel încât, odată întors cu o cultură deosebită, să poată să le-o transmită fiilor săi, să-i instruiască la nivel european. Asa se face ca H. Notara ajunge la Observatorul din Paris putin după înfiintarea acestuia, pe vremea lui Ludovic al XIV-lea şi lucrează cu Cassini I (au fost mai mulţi astronomi în această faimoasă familie), deci cu primul director al Observatorului din Paris. In 1716 Notara publica la Paris o carte în limba greacă – “Introductio ad geographiam et sphaeram”, despre notiuni de trigonometrie, de geografie, dar şi de astronomie. Este prima lucrare în care apar coordonatele oraşelor Bucureşti şi Târgovişte. Este interesant că, la început de secol XVIII, el face un mic compromis, căci vorbeste si de sistemul lui Ptolemeu, dar şi de sistemul lui Copernic. După o perioadă când rămâne în Țara Românească, va urca treptele ierarhiei bisericeşti, până la cea de patriarh la Ierusalim.

Dar în secolul XIX, odată cu înfiintarea Universităţilor la Iasi şi la Bucuresti, a fost un salt important în stiinta şi deci şi în astronomie, în asa fel încât dintre primii patru studenti care ajung la Paris, cel putin la Facultatea de știinte, trei vor face teze de mecanică cerească, deci un domeniu al astronomiei la modă în acea vreme. Primul “tezard”, cum se spunea, era Spiru Haret; el a făcut o teza extrem de importantă asupra stabilitatii sistemului solar, care a rămas o lucrare de referinţă timp de decenii. Lui i-a urmat Constantin Gogu, un personaj foarte putin cunoscut, dar a fost citat în lucrările care pregăteau misiunea Apollo. El s-a ocupat de teoria Lunii. În fine, ultimul a fost Nicolae Coculescu, cel care va deveni şi director al primului Observator Astronomic din România. Întorşi însă în ţară, nu aveau unde să-şi continue cercetările începute la celebra universitate de la Sorbona. Aveau universitate, dar nu aveau observator. Au fost multe interventii în acest sens, în urma căruia se va înfiinţa în sfârşit Observatorul, abia în 1908. El fusese într-un fel pregătit şi de Ştefan Hepites care era în acea vreme directorul Institutului Meteorologic şi care poate fi considerat ca fondatorul metrologiei, meteorologiei, seismologiei, dar şi al astronomiei în România. La 1 aprilie 1908, Ministrul Instructiunii Publice Spiru Haret semnează decretul prin care se înfiinţează Observatorul Astronomic şi Meteorologic sub conducerea lui Nicolae Coculescu (meteorologia se va despărţi de astronomie în 1920).

Evident, începe imediat constructia unei clădiri unice în România. Documentele găsite recent în arhiva Observatorului încă din 1899, mă fac să cred că lui N. Coculescu, profesor de astronomie la Universitate i se dăduse de către Stefan Hepites, încă la sfârşitul secolului XIX, misiunea de a se ocupa de o posibilă construcţie şi de achiziţia instrumentelor. Cum legătura lui Hepites cu belgienii era foarte strânsă, iar aceştia aveau deja un observator astronomic şi meteorologic, Coculescu ia legătura cu arhitectul belgian Alphonse Engels, care-l va proiecta pe dealul Filaret, pe acea vreme în afara orasului, pe terenul Institutului Meteorologic. El era conceput ca un institut de cercetare, dar şi pentru practica studenţilor de la Universitate, aşa cum reiese din caietele în care se semnau cei care veneau la practica la observator, viitori profesori universitari şi cercetători de seamă ai astronomiei româneşti.

Imediat după înfiinţare, primii angajaţi vor fi trimişi pentru specializare la Observatorul din Paris. Colaborarea cu acest Observator poate fi considerată cea mai veche din cercetarea românească, ea continuând şi astăzi.

La Paris pleacă şi prima femeie astronom angajată, Marta Teohari. Am adăugat cuvântul „angajată”, pentru că am constatat cu surprindere că la începutul secolului XX mai erau două femei, doamnele Boierescu şi Vermont, care făceau observatii la -17° în ianuarie, iar rezultatele le trimiteau la mai multe observatoare, inclusiv la cel din Paris. Deci iată că au existat femei care au observat şi înaintea Mariei Teohari.

Maria Teohari se duce la Paris împreuna cu Gheorghe Demetrescu şi alti astronomi, dar se va întoarce destul de repede, căci a avut probleme cu ochii (probabil şi în urma observării Soarelui). În cele din urmă va părăsi Observatorul pentru a se dedica muncii de profesor. Gheorghe Demetrescu va fi unul dintre cei mai valorosi directori pe care i-a avut Observatorul; el va comanda primele instrumente care au intrat recent în patrimoniul naţional la categoria „Tezaur”. E vorba de o lunetă meridiană care poate fi considerată o adevărată bijuterie şi astăzi. Vedeţi, câteodată, sărăcia te mai şi ajută. Înaintaşii noştri s-au ghidat după principiul că nu suntem atât de bogaţi să cumpărăm lucruri ieftine, iar mai târziu nu au fost bani să o modernizăm, astfel că a rămas cum a fost comandată înainte de Primul Război Mondial şi instalată evident după. Al doilea obiect este luneta ecuatorială care se află în marea cupolă a Pavilionului principal al Institutului Astronomic al Academiei Române. Cine are ocazia să viziteze Observatorul de la Bruxelles, de la Uccle, va constata că este aproape identică cu cea de acolo şi este firesc să fie aşa, atâta timp cât arhitectul a fost acelaşi. Ulterior, Observatorul a căpătat o dezvoltare importantă; foarte multe teze au continuat să fie făcute în străinătate, mai ales la Observatorul din Paris şi abia mai târziu în România. Aşa cum am mai spus, colaborarea cu acest observator a fost şi continuă să fie remarcabilă. În urma acesteia, eu însămi am fost decorată de către Guvernul francez ca Officier de l’Ordre National du Mérite.

inperspectiva.ro 

inperspectiva.roDar să revenim la Nicolae Coculescu, primul director al Observatorului Astronomic din București. El a avut o prioritate pe care am avut bucuria să o reconfirm de curând. În depozitele Bibliotecii Nationale se găsesc peste 70 de fotografii originale făcute de Nicolae Coculescu în timpul unei expeditii la o eclipsă totală de Soare care a putut fi văzută din Senegal în 1893. El a urmărit şi a fotografiat nu numai eclipsa propriu zisă, ci tot ce s-a întâmplat atunci. Fotografiile au fost expuse de curând în cadrul unui vernisaj în holurile acestei Biblioteci. Un alt lucru aproape necunoscut este că fiul său a fost celebrul Pius Servien (sau Pius Șerban Coculescu). Acesta a plecat in Franta de la 12 ani şi poate fi considerat fondator al esteticii moderne, estetică în sensul de domeniu al filosofiei care are ca obiectiv analizarea frumosului în sens larg. Este una dintre personalitatile foarte bine cunoscute în Franta, dar încă puţin cunoscută la noi.

Un alt personaj pe care-l studiez este Nicolae Donici. Familia Donici a dat multe personalităţi: Andronache Donici a fost un mare jurist; el a redactat importante acte legislative din vremea sa. Alecu Donici este cunoscut ca fabulist, dar Nicolae Donici a fost mult mai cunoscut pe plan internaţional decât toti cei din neamul lui. În tinereţe a fost membru al Academiei din St. Petersburg. În 1917, imediat după prima revoluție din februarie, părăsește St. Petersburgul şi ajunge la Odessa unde avea un laborator. Între timp, în 1908, deci în acelaşi an cu Observatorul din Bucureşti,, Nicolae Donici îşi construieste un observator particular, deci numai pentru folosinta asa-zisă a lui, care va deveni un centru important în astronomia internatională, la Dubasarii Vechi pe partea dreaptă a Nistrului, în Basarabia, pe mosia unei mătuşi. În 1920 vin bolsevicii la Odessa, distrug tot laboratorul si Donici se retrage la Dubăsari, unde rămâne la Observatorul său, de astronomie fizică, până în 1940 când Basarabia este cedată. Vine la Bucuresti şi în 1944 pleacă de la Bucuresti la Paris. Desi avea peste 70 de ani, este primit de directorul Observatorului din Paris, André Danjon. Acesta îl trimite într-o importantă misiune de cercetare a luminii zodiacale ţinând cont de teoria relativităţii lui Einstein. Pleacă în Alger, mai publică, după aceea i-am pierdut complet urma. Nu ştim nici până astăzi unde şi când a murit. Circulă versiuni că ar fi murit într-un azil de bătrâni din sudul Frantei sau că ar fi plecat la fiica sa vitregă în America de Sud, dar nu avem nici o dovadă nici într-un sens, nici în celălalt. Întâmplarea a fost să cunosc anul trecut pe o doamnă, tot Donici, prin căsătorie, care l-a găzduit pe Nicolae Donici chiar înainte de plecarea acestuia din ţară. Plecat definitiv în Franta, nu le-a mai scris pentru că, să nu uităm, era perioada când nu prea aveai voie să ai nici un fel de legătură cu cei care trăiau în afara graniţelor.

Este o cercetare de-a dreptul captivantă pentru că am umblat pe urmele lui şi de multe ori astfel de cercetări seamănă cu cele ale unui detectiv. De exemplu, am cunoscut pe fiul directorului Observatorului din Paris care l-a angajat in 1944 şi care spunea: ”nu cred să fi murit în Franta, căci tatăl meu mi-ar fi spus; îl aprecia prea mult pentru ca să nu ne spună aşa ceva. Atâta mi-aduc aminte: sotia lui avea un colier de perle enorm. Se zicea ca e cel mai bogat colier de perle din Europa”. Deci detalii anecdotice care fac portretul unei persoane. În 1994 am reusit să aniversăm 120 de la nasterea lui N. Donici la Chisinău, la Academia de Ştiinţe a R. Moldova. Aşa am ajuns şi la Dubăsarii Vechi, unde există cavoul familiei, nu al lui, căci al lui nu se ştie unde este, aşa cum ziceam. Cavoul e fost făcut de acelasi sculptor care a făcut şi statuia lui Stefan cel Mare de la Chisinău. A fost o celebrare importantă, i s-a ridicat atunci şi un bust care a fost însă vandalizat anul trecut pentru că era făcut din … metal. Anul acesta la 1 septembrie, în ziua în care se vor împlini 140 de ani de la nasterea lui, vom avea o sesiune deosebită la Academia Romana, o sesiune inter-academică, adică împreună cu Academia de Ştiinţe a R., Moldova. Când stau să mă gândesc că până în 1990 noi nu am stiut cum arăta Donici… Mie mi se dăduse o fotografie a lui Donici, dar prim vicepresedintele Academiei R. Moldova s-a uitat mirat la ea, spunându-mi că nu acela era astronomul. În sfârsit, din aproape în aproape, cu ajutorul unei fotografii în care erau reprezentanti la un Congres al Uniunii Astronomice Internationale l-am “stabilit” pe Nicolae Donici. El a participat la primele sase congrese ale Uniunii Astronomice Internationale, la Roma, până şi în Statele Unite, pentru că el era un adevărat “vânător de eclipse”. A observat sase eclipse totale de Soare, un record chiar şi pentru zilele noastre. A fost în Spania, în SUA, dar chiar şi în Siberia. A reprezentat şi a introdus în 1920 România în Uniunea Astronomică Internatională. Nu exista Congres în care să nu facă o propunere şi mereu se spunea:” Asa cum a spus Nicolae Donici, se va face…” Nu numai că a fost membru de onoare al Academiei Române, dar el rămâne şi astăzi un reprezentant de onoare al astronomiei româneşti.

inperspectiva.ro

inperspectiva.roAstronomia românească în prezent

Pe mine mă interesează foarte tare educatia. La un moment dat se făcea astronomie în clasele reale, asa-numite clase de știinte. În timp? S-a scos complet astronomia din scoală, desi echipa românească a luat chiar locul I la ultima olimpiadă internatională ţinând cont de numărul de medalii. Şi anul acesta, probabil şi ca o recunoastere a elevilor români, se organizează pentru prima dată olimpiada internatională de astronomie în România, la Suceava. Astronomia este absolut necesară, în primul rând, pentru cultura generală, pentru a întelege ce se întâmplă în jurul tău, pentru a-ţi putea proteja planeta şi pentru a vedea care este evolutia acestei lumi în care trăim, de la lumea noastră cea mai mică care ne înconjoară până la marele univers. Dorind să aflu ce se întâmplă în lume din acest punct de vedere, am ajuns în 2006 presedinte a Comisiei Internationale de Educatie Astronomică. Nu mi-am dat desigur seama că era cea mai grea comisie a Uniunii Astronomice Internaţionale, pentru că acest domeniu interesează practic toate statele membre ale Uniunii. La noi, când a început sistemul cu “Școala altfel” şi Institutul nostru fiind institut de cercetare, am constatat cu multă bucurie că se fac înscrieri cu săptămâni înainte ca elevii să apuce sa stea un pic şi în Institutul Astronomic, sa înteleagă ce este astronomia, cum se studiază ea. Tinerii pleacă şi ne fac cinste peste hotare căci reprezintă România peste tot şi la cel mai înalt nivel. Am avut un profesor din Germania care venea în fiecare an şi spunea: ”eu fac harta mapamondului pe unde sunt lucrează astăzi toti studentii mei. Din Noua Zeelandă până în Statele Unite, Canada, Franta etc. sunt fosti studenti români. Multi pleacă acum direct de pe băncile liceului. Înainte plecau de la facultate şi îi mai știam; acum m-am trezit la un congres international cu cineva care mi se adresa în română: “D-na profesoară, eu sunt astronom la Universitatea X dar am plecat de la liceu direct în străinătate”. Când eram director am instituit (sper să se reia acum) un titlu de cercetător asociat, astfel încât tinerii plecati, care doreau sa păstreze legătura cu Institutul, îşi semnau lucrările cu dubla afiliere, evident cu acordul departamentului în care lucrau, iar când veneau în ţară, prezentau comunicări, păstrându-se astfel o bună legătură între cercetătorii de aici şi cei stabiliti în străinătate. A fost o idee de succes.


inperspectiva.ro


      PRIMA PAGINA   INTERVIURI   CONTACT