PRIMA PAGINA   INTERVIURI   CONTACT

 

 


inperspectiva.ro

 

 


 

STIINTA


Bolta cereasca - Primul laborator de studiu in istoria omenirii

Dr. Mirel Birlan - Astronom, Observatorul din Paris

 

 

 

Astronomie, pasiune sau intamplare? Activitatea  Dvs in Romania si in Franta

Cred ca fiecare om este placut impresionat cand semenii lui se interseseaza de meseria si pasiunea pe care le are. Am avut sansa sa fiu format de profesori extraordinari incepand de la scoala elementara, intr-un mic sat in judetul Giurgiu. Profesorii de fizica si matematica ai liceului Ion Maiorescu din orasul Giurgiu mi-au deschis gustul pentru stiintele exacte si pentru experimentare. Apoi, le sunt recunoscator extraordinarilor profesori ai Facultatii de Fizica de la Magurele pentru ca m-au ajutat sa descopar lumea academica. Am avut mai multe experiente profesionale, iar cercetarile in astronomie cred ca au venit la timpul oportun. Idealul in viata profesionala este a se identifica cu pasiunea pentru o profesie. De multe ori ma surprinde ca sunt aproape de acest ideal. Trebuie totusi sa pastram proportiile, un ideal ramane un ideal!

inperspectiva.ro

In cazul astronomiei, activitatea stiintifica este una fara frontiere si atemporala. Acesta este cazul in mare parte pentru cercetarea in domeniul stiintelor fundamentale (matematica, fizica teoretica, astronomie, astrofizica, etc).  Stiinta fundamentala nu este in totalitate jalonata de rezultate, cum poate fi cazul stiintelor aplicative.  Aceasta nu echivaleaza cu absenta rezultateor. Dimpotriva, rezultatele stiintifice sunt multiple iar ambitia, tenacitatea si geniul cercetatorilor ce lucreaza in stiintele fundamentale se masoara in capacitatea lor de a propune solutii la probleme simple, nerezolvate de secole. Multe din aceste probleme pot fi rezolvate prin utilizarea unei infrastructuri importante. In cazul astronomiei, aceste infrastructuri se numesc telescoape de ordinul zecilor de metri diametru, antene radio de ordinul sutelor de metri diametru, detectori de particule ce se intind pe suprafete de ordinul kilometrilor, sau supercalculatoare capabile sa faca operatii matematice cu o rapiditate neimaginata acum o jumatate de secol.

 

Nu ma intrebati despre mine, pentru ca subiectul de interes in aceasta discutie nu este persoana mea. Sunt un om obisnuit, un om cu care calatoriti in metrou sau in tramvai fara sa va impresioneze cu ceva. Subiectul de discutie este o stiinta reflectata printr-o experienta personala. Cele cateva lucruri discutate acum cu dumneavoastra sunt prezentate asa cum sunt vazute de mine.  Sunt foarte bucuros sa le impart cu cititorii dumneavoastra.

inperspectiva.ro

Proiecte de interes stiintific ale Dvs. 

Proiectele stiintifice se grefeaza de regula pe domeniul de expertiza dobandit in cursul vietii stiintifice. In cazul meu, subiectul de predilectie il reprezinta asteroizii, iar metoda de lucru este reprezentata de spectroscopia in infrarosu apropiat si in domeniul vizibil. Ma definesc mai degraba ca un astronom observator al cerului si mai putin ca un astronom modelizator al acestuia.  Un astronom observator este acela care observa universul prin intermediul unui instrument de observatie. Un astronom modelizator este acela care propune solutii la datele de observatie pornind de la legile fizice de baza si prin utilizarea unui aparat matematic adecvat pentru solutionarea problemei.

inperspectiva.ro

O parte din teza de doctorat a fost facuta in directa legatura cu o misiune spatiala. Este vorba despre misiunea spatiala Rosetta, pregatita si lansata de Agentia Spatiala Europeana acum un deceniu. Am avut sansa sa particip la alegerea asteroizilor ce vor fi survolati de aceasta sonda spatiala si timp de multi ani am lucrat la caracterizarea mineralogiei lor prin observatii spectroscopice de la sol. Acesta este dealtfel particularitatea astronomiei : trebuie sa calculam cand putem sa facem observatia. Foarte rar, poate niciodata, nu putem « experimenta » pe obiectele noastre de studiu. Sa luam de exemplu un fizician ce pune la punct o metoda de investigatie a unei probleme. Isi va alege uneltele cu care sa lucreze, locul unde va lucra si momentul in care isi desfasoara experimentele. Isi va prepara esantioanele de material  cu diversi parametri intrinseci sau va testa diverse materiale.  In cazul astronomiei, obiectele de studiu trebuie « domesticite » ; le putem observa doar atunci cand, in miscarea lor prin Sistemul Solar, asteroizii sunt vizibili de pe Pamanat, dintr-un loc bine precis. Ei nu sunt totdeauna vizibili si calculul acelor momente cand ii putem vedea se numeste un calcul de efemerida. Acest cuvant este derivat din cuvantul grec « ephemeros », adica trecator, tranzitoriu. Calculul de efemerida ne spune cand vom putea incepe « domesticirea » unui asteroid, cand vom incepe sa-l cunoastem. Si atunci, daca avem la dispozitie un telescop, vom putea incepe sa-l observam si sa-i intelegem structura. Pornim deci de la un banal punct luminos care se deplaseaza printre stele (am numit aici asteroidul) si construim o intreaga stiinta in jurul lui.

inperspectiva.ro

inperspectiva.roExperiente personale din timpul obsevatiilor stiintifice

Asa cum am spus mai devreme, eu ma definesc mai degraba ca un astronom observator. Acea parte a stiintei care se refera la obtinerea de date stiintifice. In cazul meu, aceste date se obtin prin observatii la un telescop, intr-unul din multele observatoare ale lumii.

Am inceput primele observatii la Institutul Astronomic al Academiei Romane, pe un instrument construit la inceputul secolului XX, am numit aici luneta ecuatoriala. Apoi, observatiile au continuat pe parcursul anilor la diverse alte observatoare de pe mapamond. In timpul tezei de doctorat observatiile astronomice le-am efectuat in sudul Frantei la Observatorul din Haute Provence si la Observatorul din Pic du Midi. Tot in timpul pregatirii tezei mi-am facut observatiile de asteroizi la Observatorul din La Silla, acolo unde europenii si-au instalat primele lor telescoape in Chile. In general observatoarele astronomice sunt situate in locuri insolite. Astronomii fug de lumina oraselor pentru a-si efectua munca de observatii. De asemenea, astronomii fug de locurile unde ploua mult si unde e multa turbulenta atmosferica. Nici praful din atmosfera nu este binevenit pentru astronomi. Deci unde sunt ei fericiti sa-si desfasoare activitatea? Acolo unde nu ploua, unde nu e praf, unde nu e civilizatie. Deci se vor duce sa-si instaleze bazele de observatie in locuri in altitudine si daca se poate cat mai desertice.  De aceea, nu trebuie sa va mirati ca astronomii sunt oameni care calatoresc acolo unde nu te-ai gandi. Desertul Atacama din Chile este un astfel de loc de predilectie, unde multe din tarile dezvoltate si-au cautat locuri de instalare a telescoapelor. Aici putem intalni deopotriva cercetatori americani, sud-americani, europeni, asiatici in cele 5-6 observatoare astronomice mari care functioneaza de zeci de ani. Mai nou, Observatorul European din Emisfera Sudica va instala proiectul lui de telescop European Extremely Large Telescope,  un telescop cu diametru oglinzii de  aproape 40 metri.

 

Observatorul de la Pic du Midi, din Franta este situat pe varful unui masiv din muntii Pirinei, la peste 2800 metri altitudine. Este un adevarat sat care locuieste pe acest masiv, personalul (tehnicieni, bucatari, muzeografi, meteorologi, cercetatori)  urcand la fiecare 10-14 zile pentrua-si  inlocui colegii in serviciu.

 

O alta experienta interesanta pentru mine o reprezinta Observatorul din Mauna Kea din insulele Hawaii. Acest observator poate fi considerat drept un oras in comparatie cu Observatorul din Pic du Midi. In Hawaii, Observatorul din Mauna Kea este localizat la 4200 metri altitudine, iar numarul de telescoape si dimensiunile lor sunt impresionante si dovedesc ingeniozitatea si tenacitatea geniului uman. De peste zece ani am sansa sa lucrez cu unul din telescoapele din acest observator localizat in Hawaii si sa il pilotez din Europa. Este impresioant sa lucrezi cu oameni care sunt la antipozi, deoarece atunci cand in Europa incepe sa rasara soarele, in Hawaii este inceputul noptii, ne aflam in crepusculul de seara.

 

 

inperspectiva.roCe este un asteroid? Cum ia nastere? Asteroizii ne pot oferi informatii despre originile sistemului solar?

Un asteroid este un corp ce apartine Sistemului Solar si este un corp ceresc fara atmosfera. Asemenea planetelor, ei nu au lumina proprie. Cunoastem pana acum nu mai putin de 500 000 astfel de corpuri. Cea mai mare parte a asteroizilor se gaseste intre planetele Marte si Jupiter, in asa numita Centura principala de asteroizi. Dimensiunile corpurilor din populatia asteroidala variaza de la corpuri de cateva zeci de metri diametru si merge pana la corpuri de 1000 kilometri de diametru. Cunostintele despre asteroizi ne permit sa spunem ca ei sunt martorii formarii Sistemului Solar, ramasitele materiei existente in nebuloasa planetara premergatoare formarii planetelor asa cum le cunoastem noi acum. Prin dimensiunile si pozitiile lor in Sistemul Solar, asteroizii pastreaza marturia compozitiei chimice a nebuloasei primare, prin urmare ii putem considera ca niste esantioane ce pastreaza intacta informatia despre primele clipe ale formarii planetelor sistemului nostru solar. Aproximativ 10 000 din acesti asteroizi se misca pe orbite ce intersecteaza orbita Pamantului ; prin urmare, unii dintre ei pot deveni un pericol pentru civilizatia umana. Aceste evenimente raman totusi extrem de rare in istoria omenirii.

Formarea propriu zisa a corpurilor din Sistemul Solar s-a terminat foarte demult. Pentru a fi pe intelesul tuturor, trebuie sa va spun ca e de neconceput actualmente formarea unei planete de dimensiunea Pamantului sau chiar de dimensiunea unui satelit natural al vreunei planete. Dar noi trebuie sa privim Sistemul Solar ca o entitate in continua schimbare. Asteroizii de exemplu se pot ciocni intre ei. Daca aceste ciocniri sunt distructive  se produc mai multe bucati in urma impactului. Atunci vom constata aparitia mai multor obiecte din acelasi corp parinte. In aceeasi idee, daca un asteroid este capturat de campul gravitational al unei planete, atunci el va trebui sa fie sters din catalogul de obiecte cunoscute.

 

 

Prin ce este caracterizat un asteroid?

Un asteroid este un corp ceresc fara atmosfera. Deoarece cantitatea de materie inmagazinata de un asteroid este mult inferioara comparativ cu aceea care a dus la crearea unei planete ca Pamantul, campul gravitational propriu nu le-a permis sa aiba o forma sferica, asemanatoare planetelor telurice (Mercur, Marte, Venus sau Terra). Sondele spatiale care au survolat cativa asteroizi ne-au permis sa vedem suprafetele acestor obiecte. Asteroizii au o forma neregulata, asemanatoare mai degraba cu niste cartofi. Suprafetele lor sunt presarate de cratere, semnul unui trecut violent in care au suferit ciocniri cu alti asteroizi si cu meteoroizi (e explicat putin mai jos, rog cititorii sa fie rabdatori cu mine). Observatiile asteroizilor si interpretarea lor au permis sa se deduca densitatea lor precum si caracteristicile mineralogice. Astfel, noi stim acum de exemplu ca sunt anumiti asteroizi care contin in proportie importanta fier, nichel sau crom. De asemenea, unii dintre asteroizi au densitati foarte apropiate de cea a apei, adica sunt compusi in majoritate din gheata amestecata cu praf. Toate aceste aspecte joaca un rol important daca ne proiectam intr-un viitor in care societatea noastra isi va cauta noi locuri in Sistemul Solar in care sa se instaleze sau din care omenirea  sa extraga resurse pentru a evolua.

inperspectiva.ro

 Aceste intrebari sunt doar aparent simple, insa raspunsurile cerute sunt foarte greu de explicat in cateva randuri. In fapt, ele constituie baza stiintei asteroizilor. Pornim de la niste date de observatie si construim lumea asteroizilor. Astfel, din observatii spectrale am putut detecta minerale din categoria argilelor pe suprafetele unor asteroizi. Argilele sunt materiale ce contin o cantitate importanta de apa. Termenul  pe care-l utilizam in astronomie pentru a desemna procesul de obtinere a argilei se numeste  « alterarea apoasa » a materialelor. In alte cazuri, mineralele detectate la suprafata asteroizilor sunt asemanatoare cu rocile bazaltice terestre. Bazaltul pe Pamant este roca specifica masivilor muntosi vulcanici. Acolo materialul in fuziune s-a solidificat odata ce a fost expulzat din conul vulcanic.  Explicarea prezentei bazaltului pe suprafetele unor asteroizi nu este posibila decat daca se ia in considerare istoria indepartata a acestor obiecte. Materialele din care s-au constituit aceste corpuri au fost topite si re-amestecate, apoi s-au solidificat. Daca materialele au fost topite, atunci mineralele cu densitate mare s-au concentrat intr-un nucleu, iar celelalte elemente, in functie de densitate, s-au constituit in straturi succesive pana la suprafata acelui obiect. Acest proces poarta numele de segregare mineralogica, iar noi spunem ca acel asteroid este evoluat sau metamorfozat.  Aceste obiecte sunt alcatuite generic dintr-o crusta, o manta si un nucleu.

Apoi, in istoria zbuciumata a Sistemului Solar, ciocnirile intre asteroizi au erodat suprafata unui astfel de corp segregat. Aceste ciocniri au permis excavarea de materiale din mantaua obiectului. Alte ciocniri, mult mai violente, au dus la ruperea obiectului in mai multe bucati, unele din ele fiind in fapt nucleul obiectului initial. Noi nu putem sti evolutia completa, dar putem sa cerem colegilor ce fac calcule si modeleaza evolutia asteroizilor daca astfel de scenariu este plauzibil. Apoi, cu observatii specifice, putem identifica obiecte intre asteroizi care au caracterisicile metalelor. De exemplu, ecourile radar inregistrate de radiotelescopul din Arecibo permit sa se distinga intre obiectele care au continut ridicat de metale, deoarece semnalul inregistrat este mult mai puternic decat in mod normal.

inperspectiva.ro

Asteroizii ne pot oferi informatii despre originile sistemului solar? Ce sunt meteoritii?

Cu siguranta, intrebarile legate de formarea si evolutia Sistemului Solar isi au o parte din raspuns in studiul asteroizilor. In formarea Sistemului Solar, planetele telurice au avut o evolutie termica mult mai importanta. Vorbim despre planeta noastra ca despre o planeta vie, intrucat este in continua evolutie ; exista o miscare a placilor tectonice, o evolutie permanenta a atmosferei. De ce? Pentru ca un corp ceresc de genul Pamantului are o parte vascoasa numita manta, unde materia este in fuziune, nu este solida. Aceasta materie vascoasa este purtatoarea unor curenti electrici, deci creaza un camp electric variabil, iar acest camp electric creaza la randul lui un camp magnetic. Campul magnetic al Pamantului ne protejeaza de radiatiile solare ionizante, actioneaza ca un scut pentru locuitorii de pe suprafata Pamantului. Asteroizii nu au putut avea toti aceasta evolutie, deoarece sursele proprii de energie s-au epuizat repede dupa formarea lor. Ca urmare, in structura lor interna vom gasi compozitia primordiala a nebuloasei planetare.

De asemenea aparitia si evolutia vietii pe Pamant isi are o parte din raspuns in interactia asteroizilor cu planeta noastra. Pamantul se mai numeste si « planeta albastra » si pe buna dreptate. Din cosmos se vede albastra din cauza intinderii oceanelor terestre. Intrebare simpla insa cu raspunsuri complicate  ne putem pune intrebarea chiar si daca nu suntem specialisti in probleme de astronomie : « cum se face ca apa atat de abundenta pe Pamant nu o gasim la fel de abundenta si pe alte planete telurice sau pe toti satelitii naturali?»  sau «de unde acest exces de apa pe Pamant ? ».  Una dintre ipotezele de lucru in aflarea raspunsului este acela in care excesul de apa pe Pamant este consecinta ciocnirii cu asteroizi sau comete ulterioare perioadei de formare a Pamantului, adica acum 3,8-4 miliarde de ani. Aceasta perioada este identica cu varsta craterelor de impact de pe Luna. Studiile teoretice arata ca acea perioada a fost propice unui astfel de bombardament pentru toate planetele telurice. Daca Luna pastreaza urmele acestui bombardament tardiv de asteroizi, consecintele lui pe Pamant este reprezentata de excesul de apa si de constituirea oceanelor.

Asteroizii nu sunt singurele corpuri care intra in interactie cu Pamantul. In Sistemul Solar sunt centuri de praf si mici fragmente de materie cu dimensiuni pana la 50-100 cm. Aceste fragmente se numesc « meteoroizi ». Atunci cand un meteoroid intra in interactie cu atmosfera Pamantului se produce un fenomen luminos numit « meteor ». Popular acestui fenomen ii mai spunem si « stea cazatoare ».  Daca la trecerea prin atmosfera materialul din meteoroid nu se consuma in totalitate si il gasim pe suprafata Pamantului, atunci suntem bucurosi, spunem ca am gasit un « meteorit » il ducem la un muzeu, si/sau ne creem propria noastra colectie de meteoriti.  Permanent  Pamantul interactioneaza cu astfel de fragmente de materie interplanetara. Anual se estimeaza ca aproximativ 150 000 tone de meteoroizi intra in atmosfera Pamantului. O buna parte din aceasta materie se consuma arzand la trecerea prin atmosfera. Cu toate ca aceasta cantitate de materie pare extrem de importanta, este extrem de putina in raport cu materia continuta de Pamant.

inperspectiva.ro

Asteroizi de dimensiuni mai mari ajunsi pe Pamant. Disparitia dinozaurilor

Cu siguranta, in istoria lui de 4,5 miliarde de ani, Pamantul s-a ciocnit cu asteroizi. Mai degraba putem spune ca a « capturat » materie interplanetara venita de la asteroizi. Fac aceasta asertie deoarece toate corpurile din Sistemul Solar care nu au atmosfera (satelitii planetelor, asteroizii) pastreaza urmele acestor ciocniri in craterele de pe suprafetele lor. E dificil de spus care este dimensiunea celui mai mare asteroid care s-a ciocnit cu Pamantul pentru simplul motiv ca civilizatia noastra reprezinta o infima fractiune in istoria acestei planete. Primele dovezi lasate de diversele civilizatii in antichitate acopera cel mult ultimii 10 mii de ani. Va propun sa comparam acest numar 10 000  ani cu varsta Pamantului, adica 4500000000 ani ! Astfel constientizam cat de efemere sunt dovezile pe care le avem despre astfel de evenimente.

Contablizarea unor cratere de impact produse ca urmarea ciocnirii Pamantului cu un asteroid sunt de asemenea dificile. Doua treimi din suprafata Pamantului este acoperita de oceane. Apoi, daca un astfel de crater s-a produs pe suprafata solida a Pamantului, factorii de mediu (ploaia, vantul, vegetatia, tectonica placilor, cutremurele, activitatea umana) le fac destul de greu vizibile pentru evenimente ce depasesc un million de ani.

Ce-i de facut atunci ? Chiar suntem complet neputinciosi sa raspundem la intrebare?

Raspunsul se gaseste in cautarea consecintelor unui astfel de impact. Aceste consecinte le gasim in straturile geologice. De exemplu, stim cu pertinenta ca extinctia dinozaurilor s-a petrecut la o perioada foarte precisa in istoria vietii pe Pamant. In plus, extinctia acestor vertebrate s-a produs foarte repede in timp, echivalentul unei fractiuni de secunda din existenta Pamantului. Ipoteza extinctiei dinozaurilor urmarea unui cataclism produs de ciocnirea Pamantului cu un asteroid a fost pentru prima data propusa de Luis Alvarez si de Walter Alvarez in anul 1980 fara a se baza pe probe concrete. Ulterior aceasta ipoteza de lucru a fost confirmata de gasirea unui strat geologic subtire foarte bogat in Iridiu, de peste  100 ori mai bogat in iridiu decat in mod normal. Acest strat geologic bogat in iridiu, datat de acum 65 milioane de ani, corespunzand epocii Cretacic-Tertiar,  il regasim de o maniera relativ uniforma pe toata suprafata Pamantului.  De exemplu acest strat subtire de argila detectat in straturile geologice din San Diego –Statele Unite este de 1000 ori mai bogat in iridiu decat normal. Stratul geologic de argila bogata in iridiu a fost egalmente confirmat de geologii italieni la Gubbio, langa Roma, in Italia. Este deci logic sa ne imaginam scenariul urmator : un asteroid a intrat in ciocnire cu Pamantul, iar la ciocnirea cu suprafata a creat un nor gros de praf in atmosfera. Acest praf s-a raspandit in atmosfera peste toata suprafata Pamantului intr-un timp relativ scurt datorita vanturilor. Particulele de praf, suficient de dense pentru a  impiedica razele solare sa ajunga la sol, au dus la lipsa energiei necesara fotosintezei plantelor si la o mini-iarna atomica timp de cateva zeci de ani, timp in care praful din atmosfera s-a depus pe sol si atmosfera a redevenit transparenta. Cele mai  afectate forme de vegetatia si fauna  au fost cele care erau dependente majoritar de conditii de viata cat mai constante in timp : vertebratele terestre mari, arborii si vegetatia luxurianta.

Ulterior acestei ipoteze, cercetatorii au cautat craterul de impact ; ei au identificat impactul in zona peninsulei Yucatan din Mexic, in zona craterului Chixculub.  Studiile geologice facute in acea zona au permis datarea evenimentului si confirmarea ipotezei de-abia in anul 2010. Acest crater, de aproximativ 200 km in diametru este facut de un asteroid de aproximativ 10 kilometri diametru. Corelatia intre extinctia dinozaurilor si impactul cu un asteroid este sustinuta si de alte ipoteze si evidente de cratere datate din aceeasi perioada a Cretacic-Tertiarului.

 

Cele mai recente evenimente intre Pamant si obiecte care intra in atmosfera lui sunt insa contemporane cu noi. As mentiona aici meteorul (bolidul) de la Celeabinsk din Rusia din 15 Februarie 2013. Acest obiect a fost estimat la 14 metri in diametru. El nu a produs un crater propriu-zis, 95% din materie s-a consumat in aer, iar cel mai mare fragment a fost recuperat de pe fundul unui lac. In schimb, indirect, obiectul a ranit 1000 persoane si a produs pagube materiale de zeci de milioane de dolari.

In functie de dimensiunile obiectelor care intra in ciocnire cu Pamantul putem sa distingem intre evenimente cataclismice pe scara globala (gen celui asociat cu extinctia dinozaurilor), evenimente cu impact regional (care afecteaza un continent) sau evenimente cu impact local (de genul celui petrecut le Celeabinsk).

inperspectiva.ro

Fascinatia cerului

Meseria de astronom este una interesanta si palpitanta, mai ales atunci cand fascinatia cerului este prezenta pentru cel care citeste aceste randuri. Bolta cereasca a fost primul laborator de studiu prezentat de o maniera naturala si perena, societatii omenesti. E suficient sa ridicam ochii deasupra capului intr-o noapte senina pentru a putea incepe studiul (sau contemplarea) acestui imens laborator. Oamenii au legat periodicitatile fenomenelor astronomice cu viata lor curenta. Pentru zonele temperate echinoctiul de primavara are o relatie directa cu perioada punerii in pamant a grauntelor care vor da o noua recolta. La fel, recoltele sunt in buna parte adunate aproape de echinoctiul de toamna, aceeasi toamna in care « se numara bobocii », semn ca gospodarul incepea sa-si faca socotelile pentru a petrece iarna cu suficiente provizii. Am depasit acum aceste aspecte, societatea noastra este una dezvoltata, iar problematicile stiintifice au evoluat. Cerul, asa cum era considerat de bunicii si strabunicii nostri, a evoluat in conceptia colectiva. Putem deplange, de exemplu, faptul ca educatia in societatea noastra contine foarte putine elemente de referinta care se bazeaza pe evenimente astronomice. Va relatez o intamplare simpla, pe care va incit sa o cititi pana la capat. La un moment dat eram alaturi de luneta astronomica langa imobil si prezentam copiilor planeta Jupiter si satelitii ei galileeni.  Instalarea unui instrument astronomic, chiar si pentru amatori, necesita ceva timp si pregatire inainte de observatia propriu-zisa.  Agitatia noastra a atras atentia catorva din vecini, care au coborat ca sa vada ce se intampla. Rand pe rand, copiii se uitau prin ocular pentru a vedea planeta Jupiter si a identifica minusculele puncte luminoase de langa planeta ce reprezentau cei patru sateliti galileeni Io, Europa, Ganimede si Caliso. A venit randul adultilor curiosi sa se uite prin ocular. Reactia vecinilor adulti a fost : « Nu, asta nu e Jupiter ! Jupiter e altfel ! Nu poate fi Jupiter !».  Initial am crezut ca vecinii au miscat luneta si ca planeta Jupiter a disparut din campul vizual. Nu, planeta Jupiter era bine mersi acolo! Dupa cinci minute de discutii cu « uite Jupiter! Ba nu, nu este planeta Jupiter! » imi vine ideea si deschid calculatorul portabil care era alaturi de mine si le arat imaginea cerului pe ecranul calculatorului si sa motivez faptul ca ne uitam la aceeasi zona din cer unde calculatorul ne spune ca ar trebui sa fie Jupiter. Apoi, micsorez campul de viziune si zoom-ez pe ecran pe planeta Jupiter. Programatorii programului de calculator prevazusera aceasta manevra si in sfarsit, in locul unui punct luminos se afiseaza o imagine a lui Jupiter asa cum fusese transmisa de una din misiunile Voyager la trecerea pe langa planeta Jupiter.  Vecinii mei exclama amandoi in cor :  « Da domnule, acesta este Jupiter, nu ce vedem noi prin luneta asta ! ».  Acest exemplu de atitudine nu este cel al unor oameni ignoranti, dealtfel vecinii in chestiune sunt intelectuali si deschisi la noutati. Este exemplul unei societati in miscare, in care tot ce contrariaza conceptiile si experienta fiecaruia este greu de acceptat si asimilat.    

 

Meseria de astronom este una de constrangeri, dar si de satisfactii. Calatoriile in locurile unde sunt situate observatoarele fac parte inca din cotidianul unui astronom. Am avut sansa sa calatoresc la diverse observatoare pe mapamond si sa cunosc oameni extraordinari, pasionati, avizi de cunoastere si dornici sa iti impartaseasca din experienta lor. Au fost momente in care observatiile cele mai improbabile au putut fi realizate, un cer plin de nori care dispar prin farmec chiar inainte de a incepe observatiile. Am trait egalmente frustrarile produse de calatorii de mii de kilometri care se soldeaza cu zero observatii, nopti interminabile in care telescopul nu poate sa-si scoata capul din nori. La aceste experiente se adauga si capacitatea de improvizatie pe care trebuie sa o ai, strategia de « imblanzire » a obiectelor de studiu cu mijloacele limitate pe care le ai atunci cand esti departe de cartile si hartile ceresti lasate in biroul aflat la mii de kilometri distanta.

Apoi, astronomii au nevoie sa vorbeasca, ei intre ei, pentru ca stiinta lor sa avanseze. Acest lucru se intampla in cadrul conferintelor, a scolilor tematice, a congreselor internationale, a seminariilor. Sunt momente de regasire, de stabilire de noi relatii profesionale, de recomandare a propriilor studenti celorlalti colegi, de « trimis la incercare si antrenament » a doctoranzilor.  In sfarsit, un domeniu stiintific este unul viu daca experienta proprie este impartasita studentilor in cadrul orelor la universitate, in cadrul stagiilor de lucru, in cadrul pregatirii lucrarilor lor de licenta, master sau doctorat.





      PRIMA PAGINA   INTERVIURI   CONTACT