ARTA

Sanda Lazur – Lector curs ikebana

Aceasta arta mi-a schimbat perceptia mea despre viata si chiar viata in sine

Descoperirea pasiunii pentru ikebana

As putea spune ca faptul de a ma fi nascut si de a fi locuit multi ani vis a vis de Parcul Herastrau, un privilegiu de care m-am bucurat din plin, mi-a favorizat  descoperirea artei care este ikebana.

Copilaria mea a fost dominata de natura, de spatiu si de aerul pur din acea zona. Stiam fiecare alee, fiecare rond de flori, lacul ,copacii; fiecare anotimp era un tablou floral pe care-l traiam cu intensitate. Asteptam inflorirea forsythiei si a magnoliilor, primavara; vara era o explozie de culoare si o varietate dendrofloricola greu de imaginat; toamna , eram fascinata de culorile  ruginii ale frunzelor si arbustilor. O priveliste feerica ma atragea  iarna, intregita si de faptul de-a patina pe lacul inghetat, iar podurile erau locul ideal pentru sanius. Eram atrasa de speciile mai rare de flori si arbusti, cu forme mai interesante si dadeam mai  putina importanta florilor obisnuite, care erau admirate de toata lumea: trandafirii de pe aleile principale sau zona “Expo-Flora”, unde dominau speciile banale .

Oricum, acasa aranjam florile in vase impreuna cu ramuri si crengi cat mai contorsionate de la natura, si bobite, lucru pe care nu-l vazusem undeva anume, dar asa simteam.

Cand am aflat despre cursul de ikebana am fost foarte bucuroasa sa-l urmez si am fost incredintata ca voi invata sa aduc magia naturii in casa mea.

Organizat pentru prima oara in Romania in anul 1981, ca o colaborare intre Universitatea Populara Bucuresti (astazi, “Ioan I. Dalles”), Intreprinderea “Horticola “ si Ambasada Japoniei, acest curs s-a dorit a fi o initiere in arta aranjamentelor florale a  acelora care lucrau in florarii- decoratorii florali. Ideea era ca ei sa-si schimbe viziunea estetica asupra aranjarii florilor, sa prinde ceva din tehnica ikebanei. Actiunea a fost laudabila, dar, din pacate, nu a fost concretizata intr-o schimbare  spectaculoasa a modului de aranjare a florilor in vase din ceramica sau in cosuri de rachita, lucru care persista si azi, si cu timpul, decoratorii florali au renuntat sa mai participe. Din fericire, pe langa ei  au fost si cateva persoane care au venit la cursul de ikebana dintr-un interes real pentru cultura japoneza si atrase de dragostea de flori si natura. 

Esentialul in acest curs , ceea ce m-a determinat sa fiu consecventa si sa-l urmez atatia ani, il constituie intalnirea cu profesorii japonezi. Doamna Yoshiko Tsukada, sotia unui om de afaceri care lucra la Bucuresti, studiase timp de 12 ani ikebana, scoala Mishyo, si noi, romanii, eram primii ei cursanti. Nu am sa uit niciodata prima lectie , intr-una din salile Liceului “Gh.Lazar”,  cand un vas cu sapte garoafe rosii pe care gazdele le aranjasera simetric, pus stingher pe catedra, a fost transformat intr-un expresiv aranjament, prin simpla orientare asimetrica a florilor si adaugarea catorva frunze dintr-un ghiveci abandonat pe o fereastra. Nu ne venea sa credem! Aceleasi flori, dar cu totul alta imagine.

Despre filozofia ikebana

Doamna Yoshiko Tsukada ne-a invatat spiritul ikebanei.De multe ori privim lucrurile, dar vedem putin. Avem idei preconcepute si ne miscam in tipare deja fixate. Daca se schimba unghiul de vedere, mintea noastra descopera noi caractere in aceleasi materiale folosite si ne surprind noi si proaspete aspecte. Cu alte cuvinte, trebuie sa observam cu adevarat, cu proprii nostri ochi.

Intram intr-un univers ametitor. Arta se impletea cu filozofia, doream sa cunostem totul inca de la inceput si cat mai repede. Doamna Yoshiko Tsukada  avea o metoda eficienta si eleganta de predare:  realiza un aranjament dupa reguli stricte, il explica, apoi privea indelung fiecare aranjament executat de noi, il lauda si ne cerea voie sa-l modifice; il desfacea si, cu aceleasi elemente, realiza altul care, nici pe departe, nu semana cu cel realizat de noi. Era desavarsit, nu puteai spune nimic. In felul acesta, ne ambitiona. Am incercat sa ne procuram vase cu forme mai speciale, lucru  foarte greu pentru acea perioada,, ramuri cu linii cat mai ciudate, flori mai rare si, dupa regulile invatate, ne straduiam s-o uimim. Ea ne linistea , spunandu-ne ca ikebana nu este o competitie: fiecare creator realizeaza un aranjament floral pentru placerea lui personala, dupa starea sufleteasca care negresit se va oglindi in aranjament.     

Dupa un an sau doi  ne puteam lauda deja cu cateva expozitii de grup, dintre care una la Teatrul National Bucuresti, si cu o emisiune realizata de Tudor Vornicu  la Televiziunea Romana. De atunci a inceput sa creasca popularitatea acestei arte la noi; tot atunci au avut loc primele demonstratii de ikebana realizate de mari maestrii japonezi.

Dupa doamna Yoshiko Tsukada a urmat la conducerea cursului doamna Fueno; apoi sotiile ambasadorilor Japoniei in Romania, ultima care a predat fiind doamna Furukawa; toate au fost ajutate de doamnele din Corpul Diplomatic.

Din 1993, la rugamintea doamnei ambasador Furukawa si la recomandarea Ambasadei Japoniei , am inceput eu sa tin cursurile de ikebana; pentru mine a fost o onoare  si o mare provocare.

Fiind de profesie economist, dar cu o aplecare spre arta si o indeletnicire manuala buna, am luat totul foarte in serios si cu ajutorul manualelor de ikebana ale Scolii Sogetsu daruite de doamna ambasador Furukawa am inceput sa ma pregatesc serios, sa culeg informatii despre ikebana din literatura de specialitate existenta la Biblioteca Academiei, lucrari in franceza si engleza. Trebuie sa remarc ca internetul nu exista la noi inca, iar posibilitatile de informare in acest domeniu erau limitate.

Ceea ce incepuse ca un hoby ,devenise o profesie!

Cel mai greu a fost la inceput procurarea mult ravnitului “kenzan”, suportul in care se infig florile si plantele si fara de care nu se concepe realizarea unui aranjament floral, mai ales in stilul “Moribana”.

Doamna Tsukada ne imprumuta la curs kenzane, dar fiecare si-ar fi dorit sa remonteze acasa aranjamentul. Mult timp acest lucru nu a fost posibil. Aici a intrat in joc imaginatia personala, fiecare improvizand cum a putut un suport. Chiar si in florarii s-au gasit intr-o vreme spre vanzare suporti similari. Florile si vasele nu au constituit o problema insa, in privinta  ramurilor si crengilor, procurarea lor era o aventura.

Gratie donatiilor facute de Ambasada Japoniei si a renumitelor scoli de ikebana (Sogetsu si Ikenobo), cei care vin astazi la cursul meu de ikebana au toate materialele necesare: vase, kenzane, foarfece, reviste, diverse material tiparite.

Despre inceputurile ikebanei

KADO – CALEA FLORILOR

Scopul acestei arte consta  in a gasi calmul, linistea si concentrarea spirituala  la fel cum ti-ai descoperi calea, drumul catre sine.

Din timpuri stravechi japonezii aveau credinta ca florile sunt cele care-l invita pe Dumnezeu in casele lor; erau profund  incredintati ca un suflet divin salasluieste in plante.

La inceput aranjamentele florale erau cunoscute numai ca ofrande pentru temple dar, putin cate putin castiga palatele si nobilimea de la curte.

“Ikeru”- inseamna a da viata , a face sa traiasca o floare pe care o smulgi din mediul ei, o omori si vrei s-o aduci la tine in casa.  “Bana” vine de la ‘hana” , floare; aceasta este traducerea cuvantului “ikebana”.

HANA AWASE,  devine un joc la moda: se taie cate o floare sau o ramura si se prezinta in acelasi timp cu recitarea unui poem.

Adevaratele concursuri erau organizate atingand apogeul  cu sarbatoarea “TANABA MATSURI”, “Sarbatoarea stelelor”; acesta sarbatoare a fost celebrata pentru prima oara pe 07.07.734,  bazandu-se pe o legenda chineza veche de 3000 de ani, potrivit careia partea  orientala a Caii Lactee  era locuita de o printesa iar partea occidentala , de un print. Printesa era foarte frumoasa si stia foarte bine sa teasa, si tesea toata ziua minunate stofe; tatal ei, Imparatul, era de aceea foarte trist ca fiica lui muncea  asa de mult. Printul, care traia in partea occidentala, era de asemenea foarte frumos si muncea  pamantul cu exceptionala  indemanare.

Imparatul ii da printului de sotie pe fiica sa. Cei doi se intelegeau foarte bine si se iubeau dar, printesa nu mai tesea deloc, iar printul nu se mai ocupa de cultivarea pamantului. Imparatul furios, ii separa si de atunci nu aveau dreptul sa se intlneasca decat o data pe an, de 7 iulie.

In aceasta seara de sarbatoare toti japonezii  danseaza, canta, scriu  si recita poezii, iar artizanii lucreaza diverse obiecte;  acest obicei reface traditia tesutului conform legendei si pe cel al cultivarii pamantului si de a planta in fata casei bambusi si salcii pe ale caror ramuri se pot agata scrisori cu juraminti de dragoste.

Despre stiluri si evolutie in ikebana

De  peste 500 de ani, aceasta minunata arta s-a dezvoltat continuu: sunt astazi peste 2000  de scoli de ikebana, cele mai renumite si traditionale sunt : IKENOBO(prima scoala),  OHARA, KORYU, SOGETSU, etc.

Principiile de baza ale ikebanei sunt: asimetria, preponderenta liniei, a formei asupra culorii, jocul dintre gol si plin, trecerea timpului.

Inteles in tripla ipostaza, universul este cel al creatorului -  reprezentat intr-un aranjament floral ikebana  prin  linia principal,  cerul - , universul creatiei – reprezentat de linia secundara, pamantul - , si universul interior – reprezentat prin linia intermediara, omul.

In jurul anului 1551 se dezvolta doua tendinte:

1-Stilul TATEBANA (mai tarziu denumit RIKKA) care semnifica aranjarea florilor intr-un spatiu foarte frumos si in care se respecta reguli stricte, utilizand sapte sau noua  elemente simbolice;

2-Stilul NAGEIRE: aranjament intr-un stil liber, flori “aruncate” in interior, in care tijele florilor pot atinge  buza vasului, lucru imposibil in cazul TATEBANEI.

Stilul Nageire este in spiritul WABI  si SABI al filozofiei ZEN care a fost transmis de maestrii de ceai.

Vorbind despre “ikebana mentala”, Ikenobo Sen”ei, al 45-lea maestru al scolii ce poarta numele stramosilor sai,   afirma ca discipolul kado intra in “mintea” florii prin empatie, prin intuitie. El “devine” floarea. Lucrand asupra ei, arunca surplusul pentru a evidentia o linie, o inclinatie , creatorul de ikebana lucreaza de fapt asupra lui insusi : “Inspiratia creste mai mult atunci cand intram in contact cu mintea florii, decat daca rezonam cu frumusetea formei sau a culorii;  atunci noi cunoastem propria noastra minte”.  Oricum, delicatetea si frumusetea exterioara a florii sunt depasite de viata ei interioara care exprima “gratia Cerului si a Pamantului”.   

In ce mod puteti spune ca ikebana a schimbat viata dumneavoastra?

Sunt foarte multe lucruri de spus despre ikebana; in ceea ce ma priveste, pot spune cu certitudine acum, dupa 32 de ani, ca aceasta arta mi-a schimbat perceptia mea despre viata si chiar viata in sine; fiind un om al cifrelor , prin profesie, lucru care nu mi-a adus mari satisfactii , ikebana a fost o terapie care m-a ajutat sa rezist  in aceasta lume  atat de cenusie, care inseamna bani, bani si iar bani, am avut privilegiu sa cunosc oameni cu totul si cu totul  deosebiti si sensibili,  de toate varstele si profesiile, am avut satisfactia sa vad cum uita de griji si probleme atunci cand sunt in fata florilor si le aranjeaza dupa  regulile invatate la curs , iar  cei mai curajosi  si-au facut propria afacere cu flori.

Insa , cel mai mare castig l-am avut prin cunoasterea culturii japoneze, a intalnirilor mele atat aici in tara cat si in Japonia cu oamenii acestui popor minunat, de la care avem atatea de invatat: respect, seriozitate, umilinta in fata naturii, credinta, modestie, rafinament, traditie, si mai ales cinste.

Contactele interpersonale cu profesoarele mele si maestrii de ikebana care au vizitat Romania, m-au facut mai deschisa catre o anume  sensibilitate si discretie in modul de relationare cu plantele si cu ceilalti si, indraznesc sa sper, si catre un fel de rafinament. Am invatat cateva cuvinte japoneze, cateva notiuni estetice si, de ce nu, un mod mai gratios si, in acelasi timp, mai rezervat de a pasi printre flori.

Am plans de fiecare data cand o profesoara draga ne parasea. Plansul a fost de amandoua partile , ca si bucuria revederii.

E greu sa stii cum a fost primita “experienta romana” de catre japonezi. Cert e, ca unii au revenit, ca ne scriem si ne trimitem fotografii, acum avem si FB-ul la indemana, lucru care m-a ajutat enorm fiind prietena cu marii maestrii japonezi si chiar cu scoala “Sogetsu” cea pe care o predau eu in Romania. Faptul ca am ajuns chiar la sediul scolii Sogetsu din Osaka (cu sprijinul Centrului de Studii Romano-Japoneze din cadrul Universitatii Romano-Americane) m-a facut fericita pentru tot restul vietii, este ca atunci cand ai admira anii la rand un mare actor strain si deodata te invita la el acasa.

Ambasada Japoniei m-a sprijinit in marea mea dorinta de-a ma  informa in privinta ikebanei iar eu am fost alaturi de toti marii maestrii care au sosit in Bucuresti si au avut nevoie de ajutor la demostratii.

Cu siguranta, in alta viata as vrea sa plutesc pe un mic norisor deasupra Mikado-ului, sau cum suna un haiku de Kikusha-Ni :

“Iesind pe poarta templului,

 Cantecul culegatorului de ceai:

Japonia! “

www.csrj.ro