NATURA

Carla - Voluntar - “Camera cu Pisici”

Am găsit pisoi în cele mai ciudate locuri

“Camera cu Pisici” - proiect voluntariat.

“Camera cu Pisici” este proiectul a patru prietene: Corina, Monica, Raluca şi eu, Carla, cu o pasiune comună: pisicile. Prietenia noastră s-a legat tocmai datorită dragostei împărtăşite pentru animale, iar pasul următor, având în vedere că toate cazăm şi dăm pisici spre adopţie de mulţi ani, a fost să lansăm acest proiect ca platformă de promovare a pisicilor avute în grijă.

Am lansat proiectul în 2012, iar reacţia oamenilor a fost mult peste aşteptările noastre. În timp foarte scurt am ajuns la câteva mii de like-uri pe Facebook, iar interacţiunea pe pagină a fost şi este în continuare foarte mare. Acum ne apropiem de 12000 de like-uri, iar blogul este şi el destul de vizitat (aprox. 400 vizite/săptămână ).

Ca orice lucru în care pui suflet, ne-am străduit să facem totul cât mai bine din start: poze de calitate, descrieri drăguţe (dar realiste), materiale vizuale plăcute şi atrăgătoare, pentru a putea ajunge la cât mai mulţi oameni. Cu cât vizibilitatea este mai mare, cu atât mai mari sunt şansele să găseşti repede familii pentru pisicile din grijă, iar orice pisoi adoptat face loc unui alt pisoi de pe stradă. Desigur, am mai făcut greşeli pe parcurs, dar cu siguranţă acest timp petrecut în “Camera cu Pisici” nu a însemnat doar ~250 de pisici din grijă noastră date spre adopţie (şi multe altele date prin intermediul promovării lor pe pagină noastră), ci şi o experienţă de dezvoltare personală pentru noi.

În timp am ajuns să cunoaştem mulţi oameni, să ne facem chiar prieteni şi am fost complet surprinse să vedem cât de multă lume doreşte să ajute şi să se implice. Ni s-au alăturat mai multe persoane care ajută ocazional cu cazarea pisoilor, cu organizarea evenimentelor, cu promovarea, cu mâncare sau cu acoperirea unora dintre costurile medicale (când noi nu putem face faţă din banii proprii). Toţi sunt parte din proiect, fiecare îşi aduce aportul, pe unii îi şi stim personal, pe unii doar virtual, dar ne-a bucurat enorm să cunoastem această unitate dintre oameni. De multe ori, când a fost mai greu, chiar asta ne-a ajutat să mergem înainte.

În ceea ce priveşte adopţiile, poate suntem câteodată considerate un pic cam stricte, dar atâta timp cât noi ne ocupăm majoritatea timpului şi, mai ales, sufletul cu aceste pisici, avem şi dorinţa ca ele să fie iubite şi îngrijite de familiile adoptive şi să nu mai ajungă niciodată pe stradă. Din acest motiv păstrăm legătura cu adoptatorii şi cerem periodic veşti şi poze cu pisicuţele adoptate. Bine, în unele cazuri nici nu e nevoie să cerem, unii adoptatori ne trimit noutăţi din proprie iniţiativa şi e tare frumos.

Cum arata “Camera cu Pisici”?

Camera cu pisici este un spaţiu virtual, în care sunt promovate pisici găsite şi găzduite de către persoanele implicate în proiect, dar şi de către alţi iubitori de animale care se ocupă de salvarea pisicilor fără stăpân. Ea poate fi imaginată oricum, important este să se înţeleagă că oricine poate face asta. Oricine se poate implica, oricine poate proteja, hrăni, steriliza sau caza temporar. Oricine poate salva o viaţă. Depinde de fiecare dintre noi.Locurile propriu zise în care ţinem pisicile arată diferit de la voluntar la voluntar. Eu de exemplu am o cameră cu acces într-un balcon închis, care este exclusiv dedicată pisicilor pe care le am în cazare temporară, la fel şi Monica. Corina şi Raluca permit accesul pisicilor în toată casa, tot timpul, dar ele nu au posibilitatea de a ţine la fel de multe pisici, având mai puţin spaţiu. În camera pisicilor sunt pătuţuri, pernuţe, copăcei de pisică, sisaluri, jucării, iar o mare parte din timp pisicile şi-o petrec în această cameră. Au, însă, zilnic acces în toată casa, alături de cei trei pisoi veterani ai casei, când sunt şi eu acasă. În general folosesc timpul acesta pentru a sta aproape de mine, a se alinta şi gudura.

În caz că nu ştiaţi, de câteva ori pe an, “Camera cu Pisici” se transformă în ”Cafeneaua cu Pisici”, eveniment unde oamenii pot cunoaşte pe viu pisicile pe care le avem în grijă, le pot alinta sau chiar adopta. În această iarnă va avea loc ediţia a patra a evenimentului. Până acum, de fiecare dată evenimentele au fost ţinute în locuri diferite, în cafenele din Bucureşti unde pisicile sunt apreciate, iar proiectul nostru susţinut. Ultimul eveniment s-a ţinut în primăvară la Dianei 4, iar atunci 10 pisicuţe şi-au găsit familii, iar peste 100 de oameni au venit să ne cunoască şi să răsfeţe pisicile.

Experienţe personale în legătură cu adopţiile. Despre satisfacţii.

Fiecare adopţie este o experienţă, câteodată experienţele sunt mai puţin plăcute, dar de pe urma adopţiilor reuşite rămâi cu un sentiment nemaipomenit.

Am găsit pisoi în cele mai ciudate locuri: în pungi de plastic legate bine la gură, în ghene, în tomberoane, o mamă pisică abandonată cu cei 5 pui într-o cutie în fata unei biserici, 4 pui de trei zile aruncati într-o parcare pe marginea unui drum și povestile pot continua.. Câteodată, transformările prin care trec pisoii de la salvare sunt uimitoare, chiar incredibile, iar cand aceste transformări - de la murdar la curat, de la bolnav la sănătos, de la sperios la încrezător - sunt încununate şi de găsirea unei familii potrivite pentru pisoi, atunci te simţi împlinit. Nu există satisfacţie mai mare decât să ştii că ai ajutat la salvarea unei vieţi.

Fiecare dintre noi a avut cel puţin o dată în grijă un pisoi care îi va rămâne pentru todeauna în suflet. În cazul meu a fost vorba de Tigruni, care trăia în curtea unei instituţii alături de alte pisici, pe care le hrăneam în drum spre serviciu. Îl ştiam de când era mic, dar fiind foarte sperios nu reuşisem să îl prind. Până într-o zi când l-am găsit lungit lângă un zid, clar lovit, având asemenea dureri încât nu a avut puterea de a reacţiona nici când m-am apropiat şi nici când l-am luat în braţe, era vlăguit. L-am internat si operat de urgenţă, iar după operaţie l-am luat la mine. Aşa a început procesul de a-i câştiga încrederea, pentru că acum, fiind iar în forţă, Tigruni nu mai avea curajul de a mă mai lăsa să mă apropii. A stat ascuns cca. 2 luni, timp în care nu ieşea decît pentru a mânca şi a se duce la litieră. Încet, încet, m-a lăsat să stau lângă el, apoi m-a lăsat să îl mângâi puţin pe cap, apoi chiar a început să toarcă. După un timp a început să iasă din ascunzătoare când mă vedea şi să se alinte. În 7 luni m-a acceptat complet, iar norocul a făcut ca, la scurt timp, doi oameni minunaţi să treacă peste faptul că Tigruni era putin timid la început şi să îi ofere o şansă! Acum Tigruni e iubit, alintat şi fericit.

O altă poveste frumoasă e cea a lui Bandit, pe care l-a preluat Corina când acesta avea 4 luni şi a fost pisoiul de care s-a ataşat cel mai mult dintre toţi cei pe care i-a avut în cazare temporară. O tachinam toate pentru că ştiam că îşi dorea foarte mult să îl păstreze şi chiar a fost la un pas de a lua această decizie după ce i-a fost returnat a treia oară. Într-o zi a primit, însă, un email care începea astfel : “Caut să adopt o pisica, fiind animalele mele de companie preferate şi m-am oprit la una din cele de pe site-ul vostru, şi anume Bandit ”. Au urmat mai multe discuţii pe mail şi o vizită a potenţialilor adoptatori. Corina a reuşit să îi sperie puţin, deoarece l-a descris pe Bandit că pe un mic monstru, le-a zis că nu o să îi lase să doarmă, că o să alerge prin casă, că o să dureze până se va obişnui cu ei şi va sta ascuns, că va dărâma lucruri etc. De altfel, toate motive anterioare pentru care fusese returnat. Le-a zis toate astea pentru că nu voia să rişte ca Bandit să fie returnat din nou şi a preferat să îi facă să se aştepte la ce era mai rău, părţile bune oricum urmau să le descopere singuri. Deşi credea că vor renunța sau că se vor orienta către altă pisică, a rămas surprinsă când au anunţat-o că s-au gândit foarte bine şi vor să îl adopte. De data aceasta a fost definitiv, Bandit nu s-a mai întors la Corina. Pe lângă faptul că trimit constant poze şi veşti, cel mai amuzant este că la o săptămână de la adopţie i-au făcut un blog, unde Bandit îşi povesteşte aventurile la noua lui casă.

Meseria in paralel cu dragostea pentru animale

Nu este chiar uşor să le îmbini pe cele două, mai ales că toate avem job-uri care ne ţin la birou în jur de 8-9 ore pe zi. Dar chiar asta încercăm să le arătăm oamenilor, dacă vrei să te implici nu este imposibil. Într-adevăr, ne rămâne foarte puţin timp liber între drumurile la veterinar, fotografiile pentru promovare, postările pe blog şi pagina de Facebook, mesajele primite, răspunsul la emailuri, întâlnirile cu potenţialii adoptatori sau diversele situaţii neprevăzute care mai apar. Uneori ajunge să fie ca un al doilea loc de muncă, câteodată chiar mai solicitant, mai ales când avem de planificat şi organizat evenimentul “Cafeneaua cu Pisici”. Dar pot spune că ne-am obişnuit cu ritmul acesta şi cred că dacă nu am mai face asta, am simţi că ne lipseşte ceva.

cameracupisici.blogspot.ro